Aptitudini – cheie de evidentiat in timpul unui interviu

aptitudini

  1. Adaptabilitate

Angajatorii nu isi doresc sa angajeze pe cineva care sa se lupte luni intregi pentru a se adapta la noua echipa, noile responsabilitati sau noua atmosfera de lucru. Ei vor sa stie ca te poti adapta repede si ca poti face fata cu brio oricarei situatii neprevazute. De asemenea, nu uita sa mentionezi ca esti de acord cu un program de munca flexibil. Angajatorii prefera sa stie ca iti poti ajusta programul in functie de nevoile firmei. Cu cat esti mai disponibil, cu atat este mai probabil sa fii angajat.

  1. Spirit de echipa

Indiferent unde lucrezi, este inevitabila interactiunea cu alte persoane. De aceea este important sa subliniezi ca esti comunicativ, prietenos si lucrezi foarte bine in echipa.

  1. Punctualitate

Angajatorii vor sa stie ca se pot baza pe tine. Pentru nimic in lume nu trebuie sa intarzii la interviu. Ar fi bine sa ajungi chiar mai devreme, pentru a arata ca esti o persoana responsabila. Daca ai ocazia sa deschizi si in cadrul interviului subiectul legat de punctualitate, nu strica niciodata!

  1. Ambitie

Persoana cu care dai interviul trebuie sa afle ca esti ambitios, constiincios si dedicat. Oricare din aceste cuvinte sugereaza ca esti o persoana care va lua foarte in serios jobul si se va implica 100%.

  1. Spirit organizatoric

Indiferent de natura jobului pentru care ai venit la interviu, trebuie sa arati ca esti o persoana organizata. O persoana aeriana ar crea doar incurcaturi, probleme si nimeni nu ar avea incredere ca poate duce o sarcina la bun sfarsit.

  1. Abilitati de lider

Intr-adevar, sa relationezi bine cu ceilalti este minunat, dar, daca poti fi liderul echipei, este si mai bine. Daca ai aptitudini innascute de lider, asigura-te ca si viitorul tau angajator stie asta. Daca toata lumea vine la tine atunci cand apare o problema, atunci inseamna ca toti se bazeaza pe tine sa gasesti o rezolvare. Daca totusi nu te regasesti in nimic din cele de mai sus, atunci cel putin mentioneaza ca esti o persoana independenta si ca nu ai nevoie de instructiuni si la cea mai mica sarcina.

  1. Perfectionism

Acesta este cuvantul magic! Cu asta vei da lovitura de gratie cand vei fi intrebat care sunt defectele tale. Le vei spune ca esti intruchiparea perfectionismului, motiv pentru care te stresezi de fiecare data si vrei sa faci totul perfect.

1027total visits,1visits today

Consiliere profesionala